EXPLOATAREA LUCRĂTORILOR ROMÂNI DIN UE TREBUIE SĂ ÎNCETEZE

0
19

Anișoara Stănculescu, preşedinte Organizaţia de Femei ALDE Dolj: ”Solicit tuturor doljencelor care se află la muncă în Italia, Spania sau în orice altă ţară să aibă curaj şi să anunţe autorităţile locale şi autorităţile române atunci când drepturile şi demnitatea lor sunt călcate în picioare”

Femeile din organizaţia ALDE Dolj se solidarizează cu suferinţa româncelor exploatate din Italia, între care se află câteva mii de doljence.

Înţelegem teama acestor românce de a vorbi dar le solicităm să prindă curaj şi să-şi apere drepturile legitime pe care le au alături de toţi ceilalţi cetăţeni europeni. Atât din perspectiva demnităţii lor umane cât şi a preţului primit pentru munca prestată în agricultură sau în alte sectoare.

Este inacceptabil ca un lucrător român în agricultură în Italia anului 2017, care ar trebui remunerat, conform legislaţiei italiene, cu un preţ de 56 de euro pe zi la 8 ore lucrate abia să primească 19-20 de euro pe zi la 13/14 ore lucrate zilnic.

Cerem autorităţilor române, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Muncii, Ministerului de Interne, Ministerului pentru Românii de pretutindeni, ataşatului pe probleme de muncă şi sociale din cadrul misiunii permanente a României la Roma să activeze toate protocoalele bilaterale pentru ca fenomenele de muncă forţată, exploatare sexuală, violenţe de la Ragusa/Sicilia şi din alte localităţi ale Italiei să fie anchetate iar cei vinovaţi să plătească conform legii.

Rugăm familiile doljenilor din Italia sau din spaţiul UE care cunosc aceste realităţi să sesizeze autorităţile locale, judeţene, naţionale. Stăm la dispoziţie la sediul ALDE Dolj pentru cei care au nevoie de sprijin pentru rezolvarea unor probleme de acest fel.

Presiunea pe autorităţile italiene trebuie să fie permanentă pentru că este vorba de un fenomen de ani şi ani de zile, fenomen care ar trebui dezbătut inclusiv în parlamentul italian, aşa cum de altfel au cerut o serie de asociaţii civice din Italia sau profesori-cercetători care au studiat acest fenomen.

EXPLOATAREA LUCRĂTORILOR ROMÂNI DIN UE TREBUIE SĂ ÎNCETEZE !

                   BIROUL DE PRESĂ ALDE DOLJ

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here